Namaste

Îmi aduc aminte cum, acum 2 ani și ceva, eram la Reims și o așteptam pe Lena, o amică, să iasă de la șoarecii ei (era farmacistă și făcea cercetare într-un program de medicamente). Clădirea era foarte înaltă, pe mai multe laturi, iar “curtea interioară” betonată avea presărate de ici colo cuburi de beton pe care se așezau oamenii. Pe unul din ele m-am așezat și eu, a observat pulsul până a ajuns soarele la mine, după care m-am mutat (Lena a întârziat atunci 40 min – dar era prinsă, nu se ruja). Acum, când mă uit în urmă și parcă simt cum cădeau pereții aceia pe mine, când văd translația oamenilor de pe un cub pe altul stau și reflectez la coliviile în care suntem închiși.

De-a lungul istoriei au fost reguli și etichete de respectat. S-au schimbat, desigur, dar tot un soi de control este. Trebuie să facem aia și aia, să fim în rând cu lumea. Și asta ne sufocă, ne închide mințile, ne limitează spiritual.

Probabil asta a simțit Sega (nu prea-mi dau seama ce nume românesc e acesta) când și-a strâns bocceluța și a plecat în India să se redescopere. N-am fost în India, nu știu dacă funcționează meditația, dar știu un lucru: multe trebuie încercate pentru a-ți afla sufletul pereche și anume sinele acela pierdut (fiindcă, mai nou – mai nou fiindcă acum i-am găsit o însemnătate expresiei, eu asta înțeleg prin suflet pereche). El a plecat și-apoi a scris o carte. Și o carte bună chiar, cum mă bucur că mi-a fost dat să citesc având în vedere că fugeam de literatura română contemporană ca dracul de tămâie (aici o să se bucure M.M. căci trebuie să citesc o carte de la ea, dar când se va întoarce în țară).

Sega pleacă și încearcă lucruri care la început i se par drăcești, și anume meditația dinamică (de exemplu). Are parte de trăiri, de dialoguri cum nu și-ar fi imaginat și reușește să facă o călătorie în propriul sine să-și cunoască toți chiriașii (ceea ce eu cred cu tărie că ar trebui să facem fiecare). Bineînțeles, fuga nu este o opțiune, dar nu înseamnă că de fiecare dată când plecăm pentru a ne regăsi e o fugă. Scăpatul de balast (cum spune Sega) se face prin înfruntarea temerilor, acceptarea propriilor defecte și cunoașterea lor, nu aruncarea lor într-o pivniță și puse sub cheie. Procesul acesta se face în interior, nu prin schimbarea exteriorului (dar e foarte benefică îmbinarea lor).

Mi-a plăcut, mult mult de tot cartea (dar bag de seamă că mie îmi plac mult scrierile despre meditație, despre dialog interior, cum a fost și Eat Pray Love – partea cu India). Poate e un semn că trebuie să merg și eu pe-acolo, la un ashram.

Una peste alta, recomand din inimă. Cartea Namaste. Un roman de aventuri spirituale în India o puteți găsi la orice librărie online, dar eu recomand libris unde puteți găsi și cărți în engleză.